forum        abonamente        redactia       contact 
 
                                      english
               
pagina principala | numarul curent | arhiva | indicatii pentru autori
 

 
DIN NUMARUL CURENT
EDITORIAL
Repere ale bioeticii actuale: drepturile omului in medicina


Esti aici: Pagina Principala Arhiva Vol. 3, nr. 1
 
"Gata cu constrangerile biologice!"
Teodora Manea
Reproducerea dincolo de reproducere

A fost necesar un caz precum cel al mamei de 67 de ani pentru ca institutiile romanesti sa reactioneze si sa propuna pentru prima oara o dezbatere publica de amploare pe teme de bioetica. Recordul absolut si performanta medicala au intampinat reactii negative din partea comunitatii internationale. Motivul este ca performanta medicala nu poate fi apreciata in absenta respectarii standardelor etice.
La o prima vedere este greu de spus despre care standarde etice este vorba. Ce poate fi rau sau condamnabil in faptul ca o femeia a adus pe lume copilul dorit? Ce poate fi condamnabil in faptul ca medicii au ajutat-o?

Primul lucru care sare in ochi in cazul Adrianei Iliescu este varsta: femeia este trecuta cu mult de imaginea pe care noi o asociem constient sau nu unei mame. Perceptia noastra ii asociaza mai degraba varsta bunicii. Dar acest fapt este doar o chestiune de reprezentare. La o a doua privire, aflam ca in legatura cu varsta nu avem doar o problema de reprezentare, ci este vorba despre o femeie care din punct de vedere strict biologic nu mai poate aduce pe lume copii, fiind deja la menopauza. Al treilea pas ne dezvaluie faptul ca, de fapt, ea nu este din punct de vedere biologic decat purtatoarea acelui copil, acesta vand alti parinti biologici, deci inca o mama si un tata, protejati de anonimatul donarii celulelor gametice. Din acest punct lucrurile se incurca si mai tare. In al patrulea rand, aflam ca din trei embrioni folositi pentru transplant au murit doi in diferite stadii ale dezvoltarii. Lucrul acesta este oarecum firesc la orice inseminare in vitro, dar in cazul de fata a fost acuzat "corpul batran si otravitor" al mamei.

Deja teza initiala a gestului frumos de a aduce pe lume un copil este total erodata. Pentru a ne pronunta in acest caz trebuie luate in calcul mult mai multe lucruri decat au aparut la o prima vedere.

Una dintre primele reactii de acest gen a venit, in mod oarecum paradoxal, tocmai din partea Angliei, tara care admite cercetarea embrionara, cel putin pe asa-numitii "preembrioni". Aici, necesitatile sustinerii si dezvoltarii cercetarii in domeniul celulelor stem a creat o anumita "portita", prin diferentierea dintre "embrion" si "preembrion", cele paisprezece zile care constituie criteriul diferentei corespunzand momentului nidatiei. Cum pot coexista fara contradictii un set de norme morale, in extremis exportabile si pentru alte tarii, si aceste parcelari ale reprezentarii umanului care au un substrat nu moral, ci economic? Ce se condamna in acest caz? In esenta faptul ca mama este prea batrana pentru copilul pe care la adus pe lume. De aici ar decurge, cel putin conform celor mai frecvente luari de pozitie extramedicale reflectate de mass media:
1. Ca acestui copil nu i-ar putea fi garantate pe termen lung afectiunea si suportul matern. Sunt aceste lucruri in-
tr-adevar garantate unui copil care vine pe lume in mod normal? Un posibil contraargument ar fi ca nimanui nu i se poate spune cat timp ii vor trai parintii, or daca acestia il vor iubi sau ocroti asa cum ar fi de dorit.
2. Al doilea repros, care a venit din partea unui psiholog la un post de televiziune privata, a fost ca acest copil nu va fi corespunzator socializat, ci ca va fi crescut si educat "ca de catre bunici". S-ar putea replica faptul ca o educatie de calitate nu este garantata neaparat de tineretea parintilor, ci de alti factori cum sunt scoala, mediul cultural etc. Pe de alta parte, cine le garanteaza copiilor care vin pe lume in familii numeroase in mediul rural o educatie corespunzatoare? Sa ne amintim faptul petrecut in urma cu doi ani in judetul Galati, cand unui copil in jurul varstei de un an i-au fost mancate picioarele de un porc. Acest fapt, la limita grotescului si a oricarei posibilitati de intelegere umana, nu este din pacate singular in Romania, fie ca ne place sau nu.

Din punctul meu de vedere, ceea ce revolta in acest caz sunt alte doua lucruri, nu atat de clar formulate in discursul public:
1. Provocarea "naturii" umane prin depasirea unei limite a ei. Menopauza, ca proces firesc al imbatranirii a fost nu doar ignorata, ci si depasita. Intrebarea ar fi: am invins cu aceasta doar un simptom al imbatranirii, sau am negat insasi procesul ireversibil al vietii? Cat de departe s-ar putea merge? O pozitie foarte interesanta a exprimat in acest caz Profesorul dr. Vasile Astarastoae: trebuie decis daca menopauza este un proces firesc al imbatranirii unui organism, o limita a reproducerii, si atunci ea ar trebui acceptata, sau daca este o boala care trebuie tratata. In al doilea caz doar ar fi legitimat moral gestul medicilor.
2. Posibilitatea biotehnologiilor actuale de a oferii, oricui are posibilitatea materiala sa apeleze la ele, satisfacerea unor dorinte care nu mai par sa tina de obisnuitul speciei, in acest caz dorinta de a avea urmasi intr-o anumita perioada a vietii considerata "fertila" sau "potrivita", ci mai degraba de anumite "extravagante" postmoderne.

Iata-ne inca o data "independenti" de datele noastre biologice. Acest caz nu face altceva decat sa certifice ipotezele transumaniste si sa redeschida o dezbatere pe care multi ar fi clasat-o pana nu demult ca tinand de scenarii de tip science-fiction.
Pana unde trebuie acceptata sau tolerata dependenta noastra de substratul nostru biologic? Daca ceea ce ar defini omul ar fi tocmai depasirea "naturii" noastre prin cultura sau prin organizarea social-politica, atunci de ce sa nu ne eliberam tot mai radical de constrangerile noastre biologice? Daca tot noi am descoperit posibilitatea acestei descatusari prin mintea noastra iscoditoare, ce ne opreste sa o punem in practica?

Aici se afla in conflict doua scheme antropogonice adanc gravate in cultura europeana: modelul iudaic si modelul grecesc: pentru scenariul veterotestamentar iudaic, preluat apoi in crestinism, omul pacatuieste prin cunoastere, prin incalcarea poruncii divine, iar viata sa terestra, cu toate necazurile si vremelnicia ei, sunt un aspect al acestei pedepse. Desigur ca in crestinism apare ideea salvarii prin iubire si prin imitarea modelului oferit de Hristos, dar acest model al iubirii si jertfei este unul care nu se poate desfasura in afara moralei crestine.
O cu totul alta paradigma este cea greaca: aici omul apare pe lume ca o fiinta precara, iar singura sa salvare este insusirea artelor furate sau dobandite de Prometeu de la zei: arta tesutului, cea a razboiului, arta organizarii politice si cea a justitiei etc. Asadar modelul paideutic grecesc presupune o inaltare continua a omului prin cunoastere si prin educatie. El nu poarta o vina primordiala pe care ar trebui sa o rascumpere, ci greseala initiala apartine celui care l-a creat. Pe acest camp s-a inserat o usor gandire de tip gnostic, conform careia lumea trebuie si poate fi mantuita prin cunoastere. Variantele ei actuale, imbibate de reprezentarile "stiintifice" ale timpului isi gasesc reflectarea in doctrinele trans- si postumaniste. Voi arata in continuare cateva linii discursive proprii acestor doctrine.

Daca discutiile din spatiul german se concentreaza in jurul problemelor definirii inceputului vietii umane si a problemelor conexe, in spatiul anglo-american discursul cunoaste forme mult mai radicale. Aici este vorba de depasirea fiintei umane ca specie.
Astazi se pare ca omul a invatat sa negocieze cu finitudinea si cu mortalitatea sa, cu limitele sale biologice. In noile tehnologii genetice s-a vazut o sansa a omului de a-si transcende aceste limite . De aici a aparut si ideea de a re-construi corpul uman si de a-i extinde capacitatile functionale. Reflectiile filosofice contemporane asupra acestei idei se regasesc mai ales sub titulatura: transumanism si postumanism. In esenta, aceste pozitii filosofice sustin ca este posibil ca homo sapiens sa fie depasit de o fiinta biologic si tehnologic superioara.

Transumanismul : a fost definit ca "miscare intelectuala si culturala care afirma posibilitatea si dezirabilitatea unei imbunatatirii fundamentale a conditiei umane prin intermediul ratiunii aplicate, in special prin folosirea tehnologiilor de eliminare a proceselor degenerative si de intensificare a capacitatilor fizice, intelectuale si psihologice." Acest punct de vedere are urmatoarele premise: mai intai, postumanul nu mai poate fi considerat ca uman, in vechiul sens, deoarece s-a diferentiat fundamental de acesta, prin asa-numitele "imbunatatiri fundamentale aduse fiintei umane". A doua premisa este ca specia umana nu mai trebuie reprezentata ca punct final al evolutiei, ci ca punctul din care cu adevarat evolutia umana este posibila.

Termenul transuman este o prescurtare a sintagmei: transitional human si a fost creat in anii 80 in cadrul proiectului futurist FM-2030: transumanul este, conform sustinatorilor acestui proiect, cea mai sincera manifestare a unei fiinte care evolueaza, care este pe cale sa devina postumana. Lozincile sale ar fi: "Off with biological constraints!", sau "Transcend humaness by technology!".
Postumanismul ar putea fi definit ca un scientism pur alimentat de schimbarile fundamentale in natura umana. El imbratiseaza presupusul scop al incetinirii si chiar al stoparii imbatranirii prin intermediul noilor tehnologii genetice, dar acest deziderat este numai ca o mica parte a unei viziuni mai largi privind reconfigurarea naturii umane, si prin urmare crearea unor fiinte umane superioare din punct de vedere biologic si tehnic. Ca atare, postumanul nu va mai fi uman. Genetica, nanotehnologia, clonarea, cibernetica si tehnologia computerizata sunt toate parti ale viziunii postumaniste care include chiar ideea descarcarii (download) conexiunilor sinaptice din creier in computer pentru a forma o minte umana computerizata eliberata de materia perisabila, adica de trup, si ca atare nemuritoare. Postumanistii nu mai cred ca partea noastra biologica este o predestinare, ci mai degraba ceva care poate fi depasit, pentru ca nu exista, asa cum argumenteaza ei, nici o lege naturala, ci doar flexibilitate umana si libertate morfologica. Ei se refera la faptul ca in interiorul granitelor tehnologiei, fiintele umane s-ar fi reinventat deja prin diverse tehnologii deja aplicate pe parcursul mileniilor. Ca argument, postumanistii amintesc ca a existat un timp cand insasi dorinta fiintelor umane de a zbura a fost considerata un hybris, o sfidare, sub specie ?ternitatis (prin raportare la divin). Ar fi ei acum de condamnat ca o noua generatie de eretici sub specie evolutionis?

In discutiile curente se acorda o importanta sustinuta ciberneticii, clonarii terapeutice, nanotehnologiei, clonarii reproductive, perfectionarii genetice, prelungirii duratei vietii si noilor forme de control al comportamentului, ca mijloace prin care transumanistii considera ca scopurile lor vor deveni accesibile. Multi considera ambitia postumanistilor de a crea o noua fiinta postumana care sa nu mai aiba nimic de-a face cu umanul daca nu de domeniul SF, atunci cel putin aroganta, pretentioasa si lipsita de orice consideratie fundamentala privind demnitatea naturii umane.

Cea mai controversata viziune transumanista ramane probabil, asa cum am amintit mai sus, ideea de mind uploading. Pe baza similitudinilor dintre sinapsele neuronale si functiile unui computer, se avanseaza ideea legaturii cu si a transferului creierului nostru intr-un computer, ceea ce ne-ar salva de slabiciunile corpului nostru limitat si efemer .

Originile filosofice ale transumanismului

Desi termenii de transumanism si postumanism sunt creatii recente, ideea care le sta la baza nu este deloc noua. Substratul filosofic al acestor pozitii este de regasit inca din Iluminism sau chiar mai devreme. Autorii cei mai revendicati de transumanistii sunt: Francis Bacon, fondatorul metodei stiintifice, in eseul utopic The New Atlantis (1627), cel care a introdus in circuit un "mandat biologic anticipativ" care sustine atat posibilitatea crearii unor specii noi sau "himere", inlocuirea organelor, cat si "Water of Paradise" licoarea paradisului, care ar oferi sansa prelungirii considerabile a existentei umane. O alta sursa a postumanismului este identificata in epoca iluminista. Gandirea Luminilor ar fi condus la un anumit reductionism al vietii umane, mai ales prin variantele sale empiriste. Filosoful si fizicianul francez Julien Offray de la Mettrie scria in lucrarea L?Homme Machine (1748) ca "la baza oamenii sunt doar animale si masini", in timp ce alt reprezentant al Luminilor, Condorcet, afirma in 1794 ca "nu a fost fixata nici o limita in imbunatatirea facultatilor ... perfectibilitatea omului este nelimitata". Aceste idei filosofice ale secolului 18 au putut fi usor preluate in gandirea transumanista recenta, prin autori precum Bart Kosko, The Fuzzy Future (1999), Anders Sandberg, Morphological Freedom ? Why We Not Just Want It, but Need It, (2001). O alta sursa este bineinteles Friedrich Nietzsche, care este citat mereu cu leit-motivul din lucrarea Asa grait-a Zarathustra, anume ca omul este ceva care trebuie depasit.

Incercari de teoretizare a transumanismului si postumanismului

Prima asertiune a gandirii transumaniste este respingerea asumptiei ca natura umana este ceva constant. Pentru ei nu exista nimic sacrosanct in natura, si deci nici in natura umana. Criticii postumanismului reproseaza faptul ca ceea ce propun acestia este un fel de "joc de-a Dumnezeu", un ultim hybris al omului.

Katherine Hayles in lucrarea How We Became Posthuman (1999) enunta patru teze teoretice care contureaza noua pozitie filosofica:
1. Cele mai importante lucruri pentru natura noastra ar fi patternurile informationale, asa ca orice instantiere materiala a lor, ca si incorporarea noastra intr-un substrat biologic, carnal, pare sa fie mai degraba un accident al filogeniei speciei, decat ceva care sa tina de o inevitabilitate a vietii.
2. Constiinta este un epifenomen. Nu exista suflet imaterial.
3. Corpul este o simpla proteza pe care trebuie mai intai sa invatam sa o folosim si sa o manipulam.
4. Fiinta umana este capabila sa fie articulata in modul cel mai intim cu o masina inteligenta.
Nu putem sa nu remarcam ca aceste afirmatii suna extrem de dogmatic, depasind parca latura pur programatica care ar mai putea sa fie justificata de progresul aparent nelimitat al stiintei. Genealogia acestor idei nu va face obiectul dezbaterii noastre, ci ne vom concentra asupra problemelor etice implicate de asemenea asertiuni.

Probleme etice generate de discursul postumanist ? ideea perfectionarii umane: intre legitimitate si hybris

Una dintre temele etice semnificative cu privire la transumanism si postumanism este problema perfectionarii sau a augmentarii fiintei umane. Este permis ca fiintele umane sa se depaseasca pe sine ca specie? Ce consecinte are acest fapt asupra generatiilor urmatoare? Se vor crea noi "clase", de aceasta data nu sociale, ci biologice, datorita accesului diferentiat la noile tehnologii? Nu toate persoanele vor avea posibilitatea achitarii costurilor de re-constructie a propriului corp, sau de re-inginerie a materialului genetic pe care-l poarta. Ce va decurge de aici?

Replica postumanistilor este ca a existat intotdeauna o practica a perfectionarii de sine de-a lungul istoriei consemnate. Practica aceasta este reflectata de natura si scopul instrumentelor pe care le folosim si, inainte de toate, acesta a fost chiar scopul educatiei.
"Perfectionarea" auzului sau a vazului nu ar trebui considerata cum vor postumanistii ca un punct care anunta si legitimeaza o extindere continua a acestor "perfectionari". Pentru auz si vaz, tehnica folosita ar fi o interventie mai degraba in sensul vindecarii, decat al perfectionarii. Oamenii accepta folosirea anumitor tehnologii de perfectionare, de la ochelari si aparate auditive, pana la forma "industriala" a acestora, daca ne gandim la microscop, radio, telescop etc. Dar aceste mijloace sunt folosite pentru un timp si pentru un scop specific unei anumite trebuinte umane. Ele nu pot deveni o trasatura sau un atribut intrinsec al fiintei umane. Vor ramane instrumente, fara sa devina atribute.

S-au adus doua tipuri de critici la adresa acestor imbunatatiri permanente:
1. Ca ele nu sunt naturale, adica se opun sau violenteaza natura noastra constitutiva.
2. S-a spus, de asemenea, ca ele implica oamenii in activitati care ar trebui sa fie domeniul exclusiv al divinitatii. Ideea de a te juca de-a Dumnezeu "Playing God", este un repros frecvent adus tehnologiilor de perfectionare.

Adeptii conceptiei transumaniste resping prima obiectie argumentand ca aproape tot ceea ce oamenii fac cu orice tip de tehnologie este nenatural, si totusi folosirea tehnologiilor este acceptata ca beneficiu si nu ca un fapt daunator. Cat priveste a doua obiectie, aproape toti trans- sau postumanistii sunt agnostici sau atei, deci argumentele teologice nu au nici un fel de semnificatie pentru ei. Problema ar fi de mare importanta doar pentru teisti.

Inevitabilitatea "perfectionarii" fiintelor umane si ideea libertatii morfologice

Un argument pentru pozitia transumanista il furnizeaza cercetatorul britanic Freeman Dyson . Sa numim acest argument: argumentul inevitabilitatii: perfectionarea fiintelor umane va veni pe o cale sau alta, fie ca ne place sau nu, pe masura ce progresul intelegerii resorturilor biologice o va face posibila. Atunci cand oamenilor li se vor oferi mijloacele tehnice pentru a imbunatatii existenta lor si a copiilor lor, indiferent de ceea ce vor intelege prin "imbunatatire", ei vor accepta aceasta oferta. Tehnologia modificarii naturii umane in sensul "imbunatatirii" poate fi impiedicata sau intarziata prin reglementari de tot felul, dar nu poate fi suprimata. Ea va fi perceputa de milioane de cetateni ca o eliberare de constrangerile si nedreptatile trecute. Libertatea lor de a alege nu poate fi permanent negata. Freeman Dyson considera prin urmare ca ideea modificarii naturii umane trebuie acceptata, altfel am afecta idealul libertatii umane. In acord cu aceasta pozitie s-a ajuns pana la asertiunea radicala, dupa care, conform lui Anders Sandberg , libertatea de a promova tehnologiile de perfectionare a naturii umane este o parte fundamentala a dreptului la viata. El propune in acest context un nou concept: libertatea morfologica, adica libertatea omului de a-si determina singur "forma" sau "formula" sa biologica.
In fine, argumentele trans- si postumanistilor par uneori ca uita lectia secolului 20 care a trecut prin experienta tragica a eugeniei, comunismului, fascismului. Aceasta experienta ne-a avertizat cu privire la puterea visurilor utopice, care mai degraba distrug decat asigura libertatea, justitia si bunastarea promise, decat sa le implineasca. Transumanistii aduc si ei o alta reprezentare a ideii salvarii tuturor, a unei epoci perfecte, libera de suferinta provocata de degradarea propriului nostru corp. Ar fi aceasta o noua forma de soteriologie?

In critica transumanismului, John McDermott (1969) afirma ca "tehnologia este opiu pentru intelectuali", ca o contraparte la afirmatia lui Marx ca "religia este opiu pentru mase", afirmatie utilizata de ideologia comunista. Ramane de vazut cine va castiga aceasta cursa: noua utopie tehnologica sau reglementarile noastre (bio-)etice? Dar deocamdata bioetica arata ca un hibrid cu mai multe capete, fiecare vorbind pe limba lui si privind intr-o anumita directie. Kantianismul, utilitarismul, etica milei, contractualismul etc. nu au reusit sa ofere o platforma comuna de sustinere a argumentelor etice. In timp ce filosofii inca o mai cauta, oamenii de stiinta anunta de la o luna la alta noi recorduri.

Note
1. Opinia venea din partea unui telespectator in timpul unei dezbateri televizate.
2. Termenul transuman este o prescurtare a sintagmei: transitional human si a fost creat in anii 80 in cadrul proiectului futurist FM-2030: transumanul este cea mai sincera manifestare a unei fiinte care evolueaza, care este pe cale sa devina postumana. Postumanismul poate fi caracterizat si ca scientism. Lozincile sale ar fi: "Off with biological constraints!" ? La o parte cu limitarile biologice, "Transcend humaness by technology!" ? Transgresati umanul prin biotehnologie!
3. Nu mai departe exemplul Adrianei Iliescu, cea care a stabilit un nou si controversat record al "maternitatii".
4. Vezi si articolul din Encyclopedia of Bioethics, ed. a treia, 2003, p. 2571. Precizam ca prima editie a aparut in anul 1978, cand inca bioetica nu era recunoscuta si nici bine definita. Warren Thomas Reich de la Institutul de etica Kennedy al Unuversitatii Georgetown a avut o contributie semnificativa la consolidarea bioeticii ca domeniu de cercetare, integrand contextul istoric, orientarile actuale, implicatiile ulterioare, teoria etica si perspectivele religioase si comparativ-culturale.
5. Nick Bostrom, The Transhumanist FAQ, 1999. Disponibil in Internet: www.transhumanism.org.
6. Bostrom, 1999.
7. "At last, the human brain, ensconced in a computer, has been liberated from the weakness of the mortal flesh?"
8. Imagined Worlds, Harvard University Press, Cambridge, MA, 1997, pp. 205-206.
9. Morphological Freedom ? Why We Not Just Want It, but Need It, 2001. Disponibil la adresa: http://www.nada.kth.se/asa/Texts.

Resurse Internet
Bioethics
... This is the Web site for position papers on bioethics produced and published by the Canadian Paediatric Society (CPS). ...
omni.ac.uk/browse/mesh/detail/C0005489L0005489.html

USMC Library - Research Guide for Bioethics
Kelly Library Research Guides Research Guide for Bioethics Sources for Specific Topics in Bioethics In addition to providing useful summary and survey information, encyclopedias often provide a list of recommended readings on particular topics. ... Encyclopedia of Bioethics. New York : Simon & Schuster and Prentice Hall International, 1995. ...
www.utoronto.ca/~stmikes/library/research_guides/rgbioethics.htm


NUMERE ANTERIOARE
Vol. 2, nr. 1
 
Vol. 1, nr. 2
 
Vol. 1, nr. 3
 
Vol. 1, nr. 4